Prin recenta apariţie editorială „Stropi de gând", editura bucureşteană Pegasus Press adaugă un subtitlu onorant numelui Antoniei Iliescu, poetă, eseistă, cantautoare, stabilită în Belgia. „Un semn de deschidere" spre „autocunoaşterea stratificată”, volumul pune la dispoziţia cititorului o arie de contact cu suficiente căi de înţelegere şi de cunoaştere prin literatură; oferă o panoramare plină de chei interesante, de la aforisme şi poezie la eseuri, tablete epice şi dezbateri emoţionale asupra unor probleme complexe şi sondări profunde ale conştiinţei, toate avînd rolul de instrument de cunoaştere pe care Antonia Iliescu îl atribuie literaturii. Darwinism, creaţionism, ştiinţă, religie, adevăr, învăţămînt, profesie, Univers, limbă, statistică, autocunoaştere, conştiinţă, individuaţie, filozofie, iubire, artă, pictură, politică, Eminescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, „omul, ca monadă şi totodată parte din Monadă", temele abordate deschid perspective în mai multe direcţii neaşteptate, reclamă incursiuni în cele mai interesante domenii. Conştiinţa Antoniei îşi are orizonturile, accentele, atitudinile, înclinările formative proprii, care pot fi cu totul altele decît cele ale conştiinţei cititorului, dar care au însuşirea de a răzbate personant în mintea lui.

Antonia trebuie felicitată pentru naturaleţea cu care descoperă punctele vulnerabile ale unor concepţii vehiculate ca etichete ale existenţei, dar şi pentru modul în care transpune de pe un plan metafizic pe planul filosofiei culturii, teoria leibniziană despre monade. Să amintim că, în concepţia leibniziană, monadele ar reprezenta unităţi de suflet absolute, care nu au deschidere, adică nu interferează deloc cu ceea ce se întîmplă în afara lor. Totuşi, interdependenţele dintre trăirile sufleteşti ale autoarei, dar şi înrîuririle cu lumea din afară nu pot fi anulate de dragul spiritului de consecvenţă al unei teorii. Cartea este un mic şi cochet castel, mobilat cu piese din filosofii preţioase, ale cărui odăi sînt locuite de gîndurile înmugurite ale Antoniei. Datorită plasticităţii şi flexibilităţii intelectuale, fiecare piesă devine o ploaie dinamică şi curgătoare de unire între aspectele diferenţiate ale registrului. Rădăcina, tulpina, petalele, corola de gînduri ale Antoniei, precum arată lectura cărţii, au adesea o vagă asemănare cu stropii invocaţi şi, uneori, mici asemănări exterioare. Ceea ce la Kant însemna conştiinţa în genere, la Hegel ideea, lăsînd un pic deoparte „stropii de rouă” şi „mugurii de conştiinţă", la Antonia Iliescu ideile-gînduri sînt organe complexe ale unor importante subiecte culturale şi stilistice. Pe cît de sugestivă, pe atît de viguroasă, cartea are amprenta unui „suflet cultural", posedă o existenţă de putere elevată, care, ontologic vorbind, nu este o scriere modelată după nevoile de timp ale autoarei. Cultura în sine, ca subiect suveran, se realizează cu o necesitate organică în pagini scrise temeinic. În marginea teoriei despre gîndurile culturale ale Antoniei Iliescu nu se ivesc alte nedumeriri. Fiecare bucată literară implică separat cîte o idee/gînd, în înţeles de entitate metafizică ce duce de-a dreptul la ideea suverană că multiplele gînduri culturale, precum şi mugurii de conştiinţă ai Antoniei îşi sînt iremediabil aproape, că există înţelegere de la gînd la cultură şi de la conştiinţă la gînd.

Cu aceste idei care ar plana asupra conştiinţei autoarei şi s-ar realiza prin ea, ne înmuiem parcă degetele într-o apă curată, care ne obligă apoi să facem ordine în cîmpul propriului nostru spirit. Îi recunosc acestui volum o îndreptăţire nu mai mică decît a altor cărţi ale literaturi pozitive, literalmente cam tot atît de legitimată, cum ar fi de exemplu factorul energie în ştiinţa fizicii, însă cel mai bun colaborator al acestei cărţi a Antoniei Iliescu va fi însuşi timpul viitor. Deocamdată timpul prezent al Antoniei Iliescu lămureşte modul cum specificitatea stilului său conţine factori de valoare şi face posibilă apropierea cititorilor.